Top 3 tendinte în reamenajarea baii pentru 2017
Materiale

Top 3 tendinte în reamenajarea baii pentru 2017

Dacă te gândești că baia ta are nevoie de o reamenajare, dar nu știi de unde să începi, ia în considerare ideea de a urma tendințele internaționale. Descoperă tot ce e nou în materie de design și află cât de simplu este să aduci noile tendințe în casa ta. În primul articol din anul acesta, vom parcurge împreună 3 dintre aceste tendințe în reamenajarea băii.

Pentru a face totul mai simplu, astfel încât tu să economisești timp, am făcut un research și am listat mai jos 3 dintre tendințele în reamenajarea băii pe care,cel mai probabil, designerii interiori și pasionații le vor urma anul acesta.

1. Pietre naturale care vor transforma baia într-un templu al relaxării

Deși multe persoane trec cu vederea peste acest aspect, baia chiar merită să fie transformată într-un templu luxuriant al relaxării. Tocmai de aceea, designerii de interior sunt cei care propun folosirea pietrelor naturale ce oferă un look elegant și rafinat. Chiar dacă această tendință nu este întocmai nouă, aceasta va avea un impact la fel de mare și in 2017, la fel cum a avut în anii precedenți.

2. Forme și modele geometrice pentru un designer fresh și echilibrat

Formele şi modelele geometrice sunt folosite de foarte mult timp, dar cel mai mult atunci când e vorba de bucătării sau de living room. În 2017, însă, vor începe să fie văzute din ce în ce mai des în băi, datorită tendinței genrale de a crea un ambient cât mai echilibrat și cât mai plăcut. De la hexagon până la poligon și cerc, toate formele geometrice îți stau la dispoziție pentru ca tu să îți transformi ideile în realitate.

3. Mozaicul cu plăci mici va deveni una dintre cele mai mari tendințe

Mozaicul cu plăci mici, care este deja considerat un clasic în amenjarea interioară a pereților din baie, poate fi folosit acum și pentru placarea pardoselii. Această abordare creativă și neconvențională va fi urmată, în mare parte, de proprietarii care dețin băi de dimensiuni medii și mici pentru a le face să pară cât mai spațioase. Piesele mici de mozaic sunt disponibile într-o varietate de culori, modele, materiale și texturi. Avantajul acestora este că îți vor face baia să arate mult mai spațioasă, spre deosebire de plăcile mari, care fac baia să arate mai mică și mai aglomerată.

Indiferent de tendințe, utilizarea culorilor pastel, a diferitelor nuanțe de gri și a culorilor aqua va rămâne în continuare foarte populară printre designerii de interior specializați în reamenajarea băilor. Așa că dacă consideri că baia ta are nevoie de un mic upgrade în ceea ce privește confortul și estetica, urmează una dintre aceste tendințe pentru reamenajare, iar rezultatul final va fi cu mult peste așteptări.

Pentru mai multă inspirație și pentru a parcurge un portofoliu de produse care îți va pune imaginație la lucru, te așteptăm pe www.stona.ro