Cum recunoaștem pietrele naturale de calitate?
Materiale

Cum recunoaștem pietrele naturale de calitate?

În articolul de astăzi, vom vorbi despre calitatea plăcilor de piatră naturală. Încă de la început, trebuie menționat faptul că există o mare diferență între calitatea plăcilor de piatră și calitatea modelului de piatră. Modelul de piatră poate avea o serie de calități în mod implicit determinate de compoziție, locul de extragere și-așa mai departe, cu toate acestea, plăcile în sine prezintă și ele, la rândul lor, diverse caracteristice care le determină nivelul de calitate. O parte dintre aceste caracteristici ți le vom prezenta în articolul de astăzi.

 

Zgârieturi

Unul dintre cei mai buni indicatori ai calității este reprezentat de lipsa zgârieturilor pe plăcile de piatră naturală. Acest lucru înseamnă că plăcile au fost transportate întotdeauna cu multă atenție de la locul unde au fost prelucrate până în locul în care sunt expuse și distribuite.

 

Finisaj

Spuneam în articolul de săptămâna trecută că fiecare model de piatră naturală poate fi finisat în diferite stiluri, iar tipul de finisaj determină textura pietrei. Indiferent de ce tip de finisaj alegi, antichizat, dălțuit, lustruit, mat, nelustruit, periat și-așa mai departe, asigură-te întotdeauna că este realizat cu atenție pe toată suprafața plăcii.

 

Colțuri

Colțurile plăcilor sunt indicatori foarte buni pentru a determina calitatea pietrei. În funcție de modul în care vei folosi piatra, asigură-te că acestea nu sunt ciobite. Spre exemplu, dacă piatra nu va mai fi prelucrată și vrei să o folosești într-o construcție în care colțurile sunt importante, cum ar fi blatul de bucătărie, aceste aspect devine foarte important.

 

Citește blogul Stona săptămânal și fii la curent cu toate noutățile despre pietrele naturale.